CRITICĂ LITERARĂ ŞI MUZICALĂ, Ed. ZEIT, Brăila, 2012

Un nume deja recunoscut în cercurile intelectualilor din vechea cetate a Brăilei, Dumitru Anghel aduce aproape de sufletul românesc florile rare ale literaturii şi muzicii, pe care le-a adunat cu admiraţie şi preţuire în carafa inimii sale, dăruindu-le celor care ştiu să recunoască valorile autentice ale unui popor înzestrat cu puterea de a face minuni din propria existenţă. Deja un maestru al analizei pertinente a textelor literare, precum şi un îndrăgostit de muzica de calitate, Dumitru Anghel realizează, prin lucrarea de faţă, un minunat periplu artistic, în care desluşeşte tainele scriiturii unor trăitori dăruiţi cu veşnicia cuvintelor şi a notelor ţesute cu pricepere pe portativ, astfel încât ne uimeşte prin claritatea observaţiilor şi, mai ales, prin examinarea amănunţită a conţinuturilor eternizate în memoria cititorului erudit.
Fără a intra în amănunte, vom aduce spre reflecţie câteva dintre comorile unei critici constructive, ale unei laborioase introspecţii literare, pe care scriitorul Dumitru Anghel ni le propune în paginile ultimei sale cărţi publicate. Nu întâmplător, cititorul va descoperi că prima dintre multele analize existente aici, îi este închinată inegalabilului Fănuş Neagu, poate şi pentru că a fost concetăţean cu autorul, dar şi fiindcă opera pe care ne-a lăsat-o moştenire nu cunoaşte termen de comparaţie. Astfel, este comentat volumul Fănuş Neagu – Povestirile magice, de Viorel Coman, fiind scoase în evidenţă calităţile de critic literar ale autorului, notând cu admiraţie: ... stilul eseisticii scriitorului Viorel Coman are limpezimea şi răcoarea izvorului de munte, care parcurge trepte de cristalizare prin şlefuirea sensului metaforic, după ce a parcurs frecuşuri şi prăvăliri semantice din crestele înalte, până la adunarea potolită din câmpie. Apoi, călătoria continuă armonios, către culmile nebănuite ale frumuseţii cuvintelor săpate în suflet, amintind, pe rând, şi aducând mai aproape, tezaurul de versuri şi proză ale celor pe care îi îndrăgeşte la infinit şi cărora le-a dedicat acest efort literar. Se cuvine să le aducem şi noi recunoştinţă şi preţuire celor care, poate chiar în aceste clipe, îşi revarsă noianul de gânduri metaforice pe mii de coli albe: Nicolae Grigore Mărăşanu, Constantin Gherghinoiu, pentru care Poezia a rămas mereu amanta de taină, cu care a ieşit în lume..., Emil Brumaru, Lucian Avramescu, Victor Sterom, Angela Burtea, Liviu Vişan, Florin Meşca, şi, nu în utimul rând, Ştefan Stănculescu.
Dincolo de apriga noastră dorinţă de a citi despre cât mai mulţi făuritori de vise, pe care Dumitru Anghel i-a urmărit pas cu pas şi pe care i-a cunoscut personal, vom remarca, cu o uşoară invidie, că paginile acestei deosebite cărţi măsoară mulţimea cifrelor în favoarea muzicii. Cu siguranţă, autorul păstrează în cele mai ascunse locuri ale inimii sale, acordurile nemuritoarei lire, care îi aduce liniştea şi inspiraţia, atât de necesare actului creator. De aceea, patru dintre capitolele cărţii, conţin reuşite şi remarcabile cronici muzicale, adunate cu sfinţenie în foile de manuscris ale autorului şi în sufletul său veşnic curtat de sunetul vreunei simfonii celebre. Ca nimeni altcineva, Dumitru Anghel ne determină să ascultăm concerte unice, în la minor, şi nu numai, ne îndeamnă, galant şi diplomat, să ne afundăm în istoria muzicii, ne cheamă către Mitul lui Beethoven, Simfonia lui Faust, dar, fiind un brăilean veritabil, chiar şi adoptat, nu uită că aici, pe pământul udat de apele bătrânului Danubiu, s-au săvârşit atât de multe evenimente culturale, că aici există tradiţii muzicale şi continuitate artistică, aici are loc anual Concertul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, tot aici fiinţează Societatea muzicală Lyra, aici e un spaţiu sacru, prielnic doar celor care îşi iubesc obârşia şi nu uită nicicând de ea.
Cartea se încheie cu aprecieri la adresa autorului, semnate de scriitorul Viorel Dinescu, din care notăm: Dumitru Anghel preferă, cum era de aşteptat, o atitudine apolinică, având unghil de vedere spre un orizont de valori culturale autentice, iar dacă ne e permis, el este un căutător de piatră rară pe câmpia românească.
Gina MOLDOVEANU

RECENSA REDIVIVA, Ed. ZEIT, Brăila, 2011

Comentariile şi analizele literare, semnate de Dumitru Anghel şi apărute în decursul timpului în presa de specialitate, au fost întotdeauna primite cu deosebit interes de către cei care preferă să citească poezie sau proză, mai curând într-o carte cu file şi coperţi decât s-o pescuiască din ecranele internetului. De curând, profesorul s-a decis să adune o seamă din articolele sale, probabil pe cele mai semnificative, într-un volum de observaţii critice, menite să-i ofere cititorului un punct de vedere calificat, un reper după care să-şi poată ordona propriile sale aprecieri. Volumul rezultat se intitulează Recensia rediviva şi conţine un număr de 24 de cronici referitoare la creaţia a tot atâtor autori valoroşi, selectaţi cu deosebită perspicacitate.
Cu scriitorii selectaţi, cartea se constituie într-o mini antologie preferenţială care, finalmente, exprimă sagacitatea şi gustul sigur al antologatorului. Dar, dincolo de aceste calităţi, este cât se poate de reconfortant să parcurgi un text elegant, echilibrat, în mod convingător formulat şi plin de urbanitate, fără ifose şi fără blocări dăscăleşti, tehnologizate. Dumitru Anghel practică o chirurgie literară de mare fineţe, lectorem delectando, pariterque monendo (Horaţiu).
Nu vom purcede aici la o analiză a analizei. Înzestrările textului sunt evidente. Dar, critica literară, pe lângă acurateţe, informaţii şi onestitatea aprecierilor, trebuie să fie şi în mod elegant exprimată. Lui Dumitru Anghel nu-i lipseşte această calitate.
La capitolul Adrian Păunescu, ne permitem să facem recalculări: poetul nu a fost admirat şi detestat în egală măsură. Confraţii invidioşi şi neajutoraţi l-au defăimat, dar marele public l-a primit cu bucurie, poezia naţionalistă şi militantă a acelor vremuri era obişnuită şi nu-l putem învinui pe Adrian Păunescu că n-a fost probalist avant la lettre. Oricum, arta lui e mai onorantă decât modernismele de import actuale, în care patria e batjocorită pe toate planurile de înşişi copiii ei. Vorbind despre romanul lui Adrian Păunescu, Vinovat de iubire, Dumitru Anghel observă vivacitatea stilului aidoma unui scenariu de film sau radiofonic – exerciţiu pe care-l recomandăm tuturor prozatorilor atinşi de incontinenţă verbală – dar îl consideră atipic faţă de formula consacrată. Rezervă profesorală, întrucât capodoperele sunt scutite de furcile caudine ale academismului. Haideţi să nu ne mai numărăm iambii şi troheii: o greşeală de prozodie sau de sintaxă este o imperfecţiune, nicidecum o crimă, iar decretele literare scolastice pot fi depăşite oricând, în toate sensurile.
Mai departe, grădina lui Dumitru Anghel e plină de inflorescenţe rare şi interesante. Aurel M. Buricea, poate cel mai important scriitor contemporan al Brăilei, după genialul Fănuş Neagu, este creştinul care se roagă punând condiţii şi omul care aleargă perpetuu după certitudini. Poet religios, Bucur Chiriac nu-şi uită nici socrii dragi: Chiriacule şi Despina, cărora le dedică o poezie plină de candoare. Dan Anghelescu oferă o poezie considerată prin disconfort, recul de comunicare, dar interesantă prin noutatea şi îndrăzneala prozodică atipică. O gramatică şi o topică în derivă, fără strofe, ritm şi rimă, cu structură dodecafonică, strawiskiene şi wagneriene. Se împacă destul de greu aceste tendinţe cu dodecafonismul antedeclarat, dar să reţinem predilecţia lui Dumitru Anghel pentru comparaţii din domeniul muzicii clasice. Arta lui Emilian Marcu, un foarte bun scriitor, beneficiază de o serie de estimări tehnice, dar şi de încrederea scriitorului Vasile Andru. Lucrarea Neamul şi Babilonia de George Apostoiu evoluează între eseu-protest şi critica literară de conjunctură. Dumitru Anghel înfierează atacul detractorilor de duzină şi lipsiţi de bun-simţ împotriva valorilor consacrate. Este, apud Dumitru Anghel, un text de o gravitate barocă, de atitudine, în care resuscitează o serie de fantome proletcultiste, precum A. Toma, Dan Deşliu, Mihai Beniuc, dar şi persoane onorabile: Dosoftei, Văcăreştii, Alecsandri, Creangă, Eminescu, Ştefan Aug. Doinaaş, Sorescu, Nichita şi lista se împotmoleşte la Cărtărescu şi la exhibiţionismul de ultimă generaţie. Este apreciată decenţa, eleganţa şi nonagresivitatea lucrării lui Geeorge Apostoiu, violenţa limbajului ziaristic, mai ales fiind mult exacerbată în zilele noastre.
Alt scriitor: Gheorghe Andrei Neagu practică o literatură de contrast pe portativ solo cu ingrediente mistice, cu structurări lingvistice lexicale, cu valenţe tipologice definitorii. Evident, calificativele pe care Dumitru Anghel le acordă oştirii române sunt hazardate dacă punem în balanţă şi jertfa milioanelor de tineri apărători ai ţării în ultimul Război mondial.
Iată şi un confrate matematician, profesorul Ion Toderiţă cu o anti-epopee împotriva răului (!), o proză lirică cu arpegii de prozodie pe coordonatele versului alb (sic!). Caracterizarea prozei lui Ion Toderiţă capătă accente extrem de măgulitoare: eticul lui Ion Toderiţă este extrem de fascinant şi pasional ca o alunecare de emoţie prin exces de adrenalină lexicală… fraze sincopate, cu inflexiuni lirice, cu incoerenţe gramaticale de efect, cu nuanţe de oralitate regională şi rurală…(!?). Finalmente, autorul analizat primeşte notă bunişoară…
În volumul lui Lucian Badea, profesorul observă trecerea de la romanul poliţist la proza psihologică. Că în treacăt întâlnim poeziile lui Stan V. Cristea şi nonconformismul lui Nicolae Ungureanu precum şi poezia Ştefaniei Oproescu în tonalitate spectrală de rogvaiv (!?); şi aflăm că Violeta Craiu a fost tradusă în bulgară, maghiară şi macedoneană. (Asta nu-i chiar rău, şi noi am dori să o citim în traducere…).
Aşadar, volumul de comentarii literare Recensa rediviva semnat de Dumitru Anghel oferă un câmp larg de discuţii, dar şi o serie întreagă de observaţii utile şi competente. Răzbesc în pagini ecouri mai intense şi mai insidioase ale marii confruntări între sistemul clasic de valori culturale consacrate şi cel post sau hipermodernist al unor scriitori mai tineri care vor, cu orice preţ, chiar cu preţul ridicolului, să iasă în faţă sau să apară la televizor cu valori second-hand, importate, fără discernământ, dintr-un Occident, el-însuşi nebulos.
Dumitru Anghel preferă, cum era de aşteptat, o atitudine apolinică, având unghiul de vedere spre un orizont de valori culturale autentice, iar dacă ne e permis, el este un căutător de piatră rară pe câmpia românească.
Viorel DINESCU

REVERENŢE CRITICE, Ed. Edmund, Brăila, 2009

Din 1965 şi până în 2009, aproape jumătate de veac de istorie culturală, de istorie literară, domnul profesor Dumitru Anghel o punctează prin opere reprezentative, pentru un public exigent, pentru un cititor care alege cartea. Autorul comentează doar ceea ce îi place, îl interesează şi răspunde unor întrebări, unei conştiinţe, dând valoare literară scriitorilor brăileni descrişi. Avem de această dată o carte despre cărţi, o literatură despre literatură, unde cronica devine pretextul lecturării ideii primei literaturi. Domnul Dumitru Anghel adună cronici, tăios, la obiect, cu incizie, cu pretext foarte bun, cu un epic excelent, texte de analiză care pot forma oricând o antologie locală a istoriei literare. Sunt chiar cele mai bune texte scrise despre anume cărţi, cum ar fi cele despre Vasile Rusescu, la cartea despre Liliana Spătaru, Indris, la Când vine vremea gâştelor sălbatice, de Cristian Robu-Corcan.

Cartea surprinde şi evoluţia frazării, într-un fel fraza în '67, '68, '70, altfel în anii '80 şi în ultimul timp are altfel de frazare; deja se simte ca un râu în câmpie, a trecut printr-o zonă mai aprigă şi mai îndârjită în primele cronici - în timp scrise vreau să spun - iar cronicile din ultimii cinci ani sunt scrise cu o mare voluptate. O secvenţă bună de raft, pentru că domnul profesor Dumitru Anghel este o prezenţă inconfundabilă în peisajul cultural brăilean, un reper în zona moralităţii culturale, creatoare, ceea ce nu-i de colo, cu o mie de articole scrise, cu care putem distinge un destin, un reper, o măsură a lucrurilor cu o semnătură inconfundabilă.

prof. Viorel Mortu

PORTRETE CU VARIAŢIUNI PE CONTRAPUNCT (II), Ed. Danubius, Brăila, 2008

Dacă cineva ar dori, pornind de la volumele Cetăţeni de onoare ai Brăilei, Portrete în aquaforte, Brăila muzicală şi Portrete cu variaţiuni pe contrapunct, ar putea alcătui o foarte originală monografie a oraşului de pe Dunăre. Aici se găsesc atât de multe informaţii încât celor ce vor avea curiozitatea să afle ceva despre universul brăilean le va fi de folos să deschidă cărţile lui Dumitru Anghel. Toate populate de personaje reale şi ideale în acelaşi timp pe care autorul le risipeşte în lume cu iubire şi cu talent literar. Cărţile lui ar putea fi, evident, păstrând proporţiile, punctul de plecare pentru un muzeu al figurilor de ceară brăilean, de tipul muzeelor Grévin, de la Paris, sau Madame Tussand, de la Londra. Până atunci, cititorului şi este dăruit un muzeu literar imaginar, în care personajele fac din Brăila un oraş mereu viu, niciodată învins. Cu o singură excepţie, cea a unui intrus care se bucură de prietenia autorului şi a fost rătăcit printre ele.

George Apostoiu

PORTRETE ÎN CLAROBSCUR, Ed. Opinia, Brăila, 2007

Dezvelind prezentul de zdrenţele samavolniciilor, năravurilor şi nazurilor cu care ne-au pricopsit reforma spre nicăieri şi ciudata democraţie, Dumitru Anghel nu dă sentinţe. Dă doar de înţeles că primii luaţi de rever trebuie să fie cei care, bătuţi de soartă şi neîntrebaţi de sănătate stau sloi de gheaţă în faţa legii, dau în brânci ca robii, plini de mirări se aleg cu ce dă Domnul de Sus sau domnii de jos şi, cu supuşenia sfinţilor, tac şi îndură, înghit în sec şi se îmbată cu apa chioară a nălucirii că n-are cum să nu apară odată şi odată şi semnele ieşirii din văgăuna în care au fost aruncaţi.

prof. Vasile Ioan Zbarcea

JURĂMÂNTUL EUTERPEI, Ed. Opinia, Brăila, 2006

Este momentul să subliniez un punct de vedere: JURĂMÂNTUL... EUTERPEI, noua carte semnată de publicistul brăilean Dumitru Anghel, ar rămâne golită de valoroase semnificaţii dacă substanţa ei nu s-ar proiecta - fie cât de succint - şi din perspectiva acestui background al stărilor de lucruri creionate mai sus.

E o perspectivă datorită căreia lucrarea dobândeşte un aer foarte special. De altfel - să nu uităm - un demers publicistic se defineşte (ori se delimitează), prin calităţile lui de act al adeziunii la un sistem de valori, implicit la o anume paradigmă spirituală pe care - în funcţie de posibilităţi - o (re)aduce în vizibilul atenţiei generale.
Dan Anghelescu

PORTRETE CU VARIAŢIUNI PE CONTRAPUNCT, Ed. ZIGOTTO, Galaţi, 2006

Ipostaza esenţială a naratorului dezvoltă de fapt o foarte spornică poetică a privirii. Este elementul specific fiziologiei literare ca specie. Dumitru Anghel are ochi de prozator, are toate darurile marelui chin, are exerciţiul zilnic al celui ce bate frază pe nicovala pufoasă a paginii albe şi, mai presus decât orice, vede omenescul cu o nesătulă curiozitate şi îl aşeazp în câteva tipologii clasice.
Adevărul e că astfel de fraze frumos caligrafiate nu pot fi scrise decât de cei care, în tăcere, fără scop, scriu zilnic, între cuminecări, rugăciuni în cerneală. Ceea ce rezultă ar putea fi, după modelul balzacian, aparent vetust, fiziologii. Pentru modelul retro au tot ce le trebuie; ironia fină le aduce discret spre modernitate.
prof. Viorel Mortu