Două coordonate majore străbat această carte: nevoia de muzică şi atitudinea întru apărarea adevăratei arte muzicale de poluările timpului. Aceştia sunt cei doi piloni pe care se construieşte arcada muzicală a lui D. Anghel. Muzica, în viziunea sa, este forma cea mai de sus a plânsului universal după iubire, după putere şi după libertate. Personificată în zeitate, muzica i-a modelat omului sufletul, uneori chiar împotriva voinţei lui. Prin însumara şi structurare riguroasă, textele cărţii, avancronici şi cronici muzicale, redau o istorie a vieţii muzicale a Brăilei aşa cum a fost. Limpezimea, concizia frazei, ilustraţia, costumele personajelor (vezi Liviu Vasilică) ne oferă o lectură de fond şi una de imagine, plăcute, reconfortante. În cartea de faţă, Dumitru Anghel pune în practică ideile din lucrarea sa de diplomă, Critica muzicală ca gen al criticii de artă, şi probează fidelitatea faţă de crezul său dintru început. Demersul nu este numai o laudă justificată adusă urbei Brăilei, care l-a adoptat ca pe un adevărat fiu al său, nu este numai o evocare peste timp a atâtor iluştri înaintaşi ai genului muzicală este şi o conturare a propriului său destin.Nicolae Grigore Mărăşanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu